Vara aceasta, după ce un alt doctor m-a băgat la menopauză indusă și mi-a zis că ne revedem în toamnă, am simțit că am ajuns pe buza unei prăpăstii. Trecusem printr-un an și jumătate de dureri continue, un an și jumătate în care n-am putut să am nici contact intim normal, un an și jumătate de chin, la care s-au adăugat lunile grele, dominate de menopauză, depresie, foame continuă, episoade de furie, modificări ale sânilor, dureri articulare și lista nu se oprește aici.
Dar povestea mea cu endometrioza nu a început recent, ci de la 10 ani și jumătate, de când mi-a venit menstruația pentru prima dată. Aveam niște dureri atât de mari, lună de lună, încât trebuia să lipsesc de la școală și să iau cel puțin două calmante.
Și nu o dată mi s-a întâmplat să pătez totul în jurul meu. Ai mei m-au dus la doctor. Mi-a zis că e normal, că așa suferă femeile, în general, în perioada aia. Și au urmat niște ani în care eram legumă la menstruație, în care mă rugam să nu-mi vină când aveam examene importante, călătorii sau evenimente.
Nu o dată l-am sunat pe tata să vină să mă ia de la școală, fiindcă simțeam că leșin. Și de două ori, o dată la 16 ani și o dată la 19, am pățit să cad, literalmente, din picioare.
Mereu am știut, în ciuda tuturor doctorilor care-mi spuneau că n-am nimic sau că totul e de la stres, că ceva nu este în regulă cu mine. M-am autodiagnosticat cu endometrioză pe la 20 de ani, înainte de pandemie, când am citit un articol pe site-ul unei clinici medicale, când durerea nu se mai limita doar la menstruație, ci apăruse și la ovulație.
Dar, în perioada aia, după o sângerare între menstruații, alt doctor mi-a zis că n-am nimic, că sunt complet sănătoasă și voi „avea copii sănătoși”. De parcă ăsta ar fi fost scopul vizitei... Eu nici nu-mi doream copii. Nu mi-am dorit vreodată. Dar asta nu prea a contat în ochii „specialiștilor” care, când se uitau la mine, nu vedeau altceva decât un incubator.
Nu e vina ta dacă ai dureri la contact
Abia la 25 de ani, după ce au apărut și durerile sfâșietoare la contactul sexual, o doamnă care habar nu avea cu ce se mănâncă endometrioza mi-a zis, după o ecografie transvaginală, că se pare că asta am. Și am râs atunci. Am râs când m-a întrebat, ironic, dacă așa rău fac și la contact sexual, la fel cum am făcut când a vârât acel specul în mine. I-am zis că da, că de asta am și programat vizita. Apoi am râs când mi-a pus diagnosticul și i-am zis că, da, mă bănuiam de niște ani. Apoi am râs când mi-a prescris No-Spa și i-am zis că n-au niciun efect pentru mine, că sunt ca mentosanele.
Și am mers la altă doamnă doctor, care m-a suspectat și de adenomioză. Și, de trei ori în 10 minute, mi-a zis să fac un bebeluș ca să scap 9 luni de dureri, deși îi spusesem de la început, foarte clar, că nu mă interesează asta.
Am mai fost la vreo doi doctori, dar cu unul am avut chiar o experiență profund dezamăgitoare. Era specialist în endometrioză și adenomioză mai mult în teorie decât în practică. Eram pe tratament cu Zafrilla când am mers la el. Nu mai aveam menstruație de mai bine de jumătate de an. O perioadă fusesem bine, dar durerile reapăruseră. Mi-a făcut ecografie transvaginală, mi-a zis că pare să am adenomioză, dar endometrioză... ioc.
Mi-a propus să îmi monteze și un sterilet, dar nu a reușit să facă asta, fiindcă aveam colul închis. S-a uitat iar pe RMN-ul cu protocol pe care-l făcusem împreună cu o doamnă radiolog și, după mai multe vizite pe care le-am făcut la spital... au început să-mi zică că, de fapt, nu am nimic, că poate este doar sindromul colonului iritabil.
Și m-a trimis la o somitate pe gastro, care mi-a luat 2000 de lei doar pe o discuție. Care, la rândul lui, m-a trimis să fac alte investigații de care nu aveam nevoie.
Vreau să-mi scot uterul
Am început să-mi doresc să scap de uter și, implicit, de adenomioză după ce n-au reușit să-mi monteze steriletul. Dar pentru că sunt tânără și n-am copii... am început să fiu amânată și/sau refuzată. Fiindcă nu m-am oprit doar la acel medic, ci am început să sun pe la toți specialiștii în endometrioză din România. Fiecare reacție mă înfuria, fiindcă dorința mea nu conta, sănătatea mea nu conta. Iar ginecologul la care mergeam m-a trimis la psiholog pentru o adeverință, apoi, după nenumărate discuții, a decis să mă bage la menopauză indusă câteva luni... cu promisiunea că, dacă durerile pelvine dispar, îmi va scoate uterul.
De trei ori l-am contactat în vară. Da, durerile pelvine dispăruseră, dar eu nu eram absolut deloc bine. Pe lângă toate problemele, începusem să am și comportamente bulimice. De trei ori i-am zis că am nevoie de ajutor, ultima dată și după un spotting, iar de trei ori mi-a zis că ne vedem în toamnă.
Atunci am decis să schimb clinica, medicul, tot... Și a fost cea mai bună decizie. Fiindcă am cunoscut-o pe doamna doctor Sabrina Florea. Mi-a confirmat, foarte clar, diagnosticul de endometrioză și adenomioză, m-a ascultat, m-a înțeles și, mai repede decât m-am așteptat, am stabilit data operației.
O dată cu noroc
Pentru mine a fost norocoasă data de 13. 13 august, ziua în care am făcut histerectomie subtotală și m-am operat de endometrioză. Pare că aveam un stadiu doi, cu un nodul de 2 centimetri care îmi atingea trompa uterină dreaptă.
M-am dus cu emoții la operație, dar am plâns de fericire când, ziua următoare, după 24 de ore petrecute la ATI, m-am întors în salon. Am plâns de fericire și am devenit extrem de nerăbdătoare să încep o viață fără dureri.
Am fost internată două nopți și nu puteam spera să fiu tratată mai bine. Parcă eram la un hotel, nu într-un spital. Iar mâncarea a fost senzațională.
Scriu acest articol la aproximativ 6 săptămâni de la operație. Încă mă recuperez, dar sunt aproape ca nouă. Știu că endometrioza se poate întoarce, dar o să încerc, cu un stil de viață sănătos, să o țin la distanță cât mai mult timp.