Vocea Endometriozei e mai mult decât un nume, este puterea unei comunități care aduce schimbare acolo unde a fost prea multă tăcere.
Vocea Endometriozei nu este doar un nume, este forța unei comunități unite, născută din durere, speranță și dorința sinceră de a schimba vieți. Este curajul de a vorbi, de a educa și de a susține, acolo unde tăcerea a durut prea mult. Chiar dacă Asociația este la început, impactul a început cu mult înainte. În jurul comunității noastre s-au format inițiative reale, campanii, colaborări cu medici și sprijin concret pentru paciente.
Marșul Durerii Nevăzute ediția II
Anul 2025 a fost mai intens, pentru că și dorința noastră a crescut. Ne-am propus ca vocea femeilor cu endometrioză să ajungă mai departe, iar evenimentul de conștientizare să capete amploare. Și nu am fost singure. Ni s-au alăturat alte femei care trăiesc cu această afecțiune, care au simțit să ofere din timpul și energia lor, fie că a fost vorba de grafică, marketing, materiale de informare, fie pur și simplu de împărțirea pliantelor prin centre comerciale, share-uri online, comentarii, invitații sau conversații pornite spontan în Uber, în sala de ședințe, la școală, în familie, în parc sau în autobuz.
Fiecare gest a contat. Pentru că în 2025, evenimentul nostru a crescut. Am fost mai multe. Mai unite. Mai vizibile. Ne-am triplat numărul și am simțit din plin puterea comunității. Astăzi avem o asociație dedicată femeilor care trăiesc cu endometrioză și adenomioză, iar pe website-ul nostru găsești informații clare, relevante și educative despre această condiție medicală.
Concluzia e simplă, dar puternică: fiecare ajutor, oricât de mic, mișcă lucrurile. Și fiecare pas ne apropie de un viitor în care sprijinul e real, vizibil și constant.




Nu uita: orice idee, orice mână întinsă către asociația noastră poate avea un impact real. Poate schimba vieți. Nu doar ale femeilor care trăiesc cu endometrioză, ci ale tuturor celor pentru care ciclul menstrual sau dezechilibrele hormonale le afectează viața de zi cu zi. Ne dorim să facem mai mult. Să construim o realitate mai blândă, mai informată, mai empatică pentru femeile din România. Visăm la lucruri mari și știm că le putem atinge împreună, cu ajutorul și susținerea fiecăruia dintre voi.




Ediția I a Marșului Durerii Nevăzute
La sfârșit de 2023, deși nu știam exact cum se organizează un eveniment de conștientizare, ne-am înarmat cu întrebări, timp și câteva resurse proprii pentru a pune țara la cale și a crea un moment dedicat femeilor cu endometrioză și cauzei lor. Nu aveam prea multă experiență, dar eram hotărâte să găsim soluții pentru fiecare provocare, ca acest eveniment să devină realitate. A fost primul de acest gen și, pentru noi și cele câteva femei prezente, a fost un adevărat succes. Resursele financiare pentru promovare erau aproape inexistente, dar dorința noastră de a face ceva bun a fost mai mare decât orice limitare.
În 2024, în luna martie, am organizat primul Marș al Durerii Nevăzute, un moment care ne-a unit, ne-a dat speranță și ne-a făcut să ne dorim mai mult. A fost începutul unei mișcări reale.




Endometrioza și adenomioza sunt printre cauzele principale ale infertilității în România. Din păcate, multe femei rămân nediagnosticate și ajung să urmeze proceduri de fertilizare in vitro (FIV), fără să știe că, în absența unui diagnostic corect, acestea pot avea un impact redus sau chiar pot complica situația. Este important de știut: sarcina nu vindecă endometrioza. Din contră, nivelul crescut de estrogen din timpul sarcinii poate stimula dezvoltarea leziunilor și agravarea simptomelor.



